Home » National » A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului „Toate pânzele sus”

A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului „Toate pânzele sus”

Tragedie în lumea filmului românesc. A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului „Toate pânzele sus”. Acesta avea 91 de ani.

O altă creație de succes a marelui regizor a fost ecranizarea romanului „Răscoala“, al lui Liviu Rebreanu, prin intermediul căreia a intrat pe lista scurtă a cineaştilor români premiaţi la Cannes.

Regizorul Mircea Mureşan s-a născut la 11 noiembrie 1928, la Sibiu. El este unul dintre cineaştii de marcă ai filmului românesc lansaţi în ’60 şi singurul din generaţia sa care, încă de la primii paşi în cinematografie a capătat o notorietate internaţională prin premiul „Première Oeuvre” obţinut la Cannes în 1966.  

Mircea Mureșan a regizat 21 de filme, dintre care nouă după scenarii proprii sau scrise în colaborare. În toată cariera sa n-a avut decât trei filme care n-au atins milionul de spectatori în cinematografe şi, spre deosebire ceilalţi colegi, a reuşit să scoată pe piaţă două filme care au reuşit această performanţă şi după 1990, „Miss Litoral“ şi „A doua cădere a Constantinopolului“, care au adunat 1.387.903, respectiv 1.319.161 de bilete vândute.

De asemenea, Mircea Mureşan este şi regizorul unor seriale de televiziune de mare succes, „Toate pânzele sus”, respectiv „Lumini şi umbre”. 

Un documentar de referinţă pentru cariera sa este lungmetrajul „Lunga noapte de şase ani”, având ca subiect cel de-al Doilea Război Mondial, interzis de cenzura comunistă.

Read More

About admin

%d blogeri au apreciat: