Home » Monden » Cum să arăți impecabil fără să cheltuiești mulți bani

Cum să arăți impecabil fără să cheltuiești mulți bani

O mentalitate învechită, perpetuată de secole încoace, a împământenit în mințile oamenilor ideea că, pentru a arăta bine, trebuie să ai bani să cumperi haine scumpe. Lucrul acesta nu a fost vreodată adevărat, pentru că un look impecabil nu ține neapărat cont de banii cheltuiți pentru a-l construi, ci de modul în care este pus cap la cap – mai exact, cu bun gust, și în concordanță cu stilul personal al celui/celei care îl poartă. Un exemplu demn de amintit aici este că Gabrielle Chanel a fost prima care a început să poarte bijuterii create din altceva decât pietre prețioase (sticlă colorată, de exemplu, sau perle false), tocmai pentru că era convinsă că o femeie ar trebui să aibă ocazia să își accesorizeze ținutele, indiferent de venitul ei.

În prezent, când avem atât de multe opțiuni de haine și accesorii la prețuri accesibile, la fel de frumoase și de bine lucrate precum cele care provin din atelierele caselor de modă cu renume, ar fi chiar păcat să mai tânjim exclusiv la piese scumpe, crezând că ele sunt singurele ce dezleagă secretul unui look impecabil.

Ba chiar majoritatea vedetelor, în afara cazurilor în care se află sub presiunea unui contract de a purta anumite haine și accesorii la un anume eveniment, în rest poartă mixuri de piese de designer cu piese din Zara, H&M, Forever 21, sau alte magazine fast fashion din care cumperi și tu haine înmod frecvent. (Să ne amintim că până și Kate Middleton, care are la dispoziție nenumărate bijuterii din colecția proprie, nu mai vorbim despre eventuale împrumuturi din arhiva regală, a ales totuși ca la un eveniment din 2013 să poarte un colier Zara în valoare de aprox 140 lei, iar la scurt timp după nunta cu Willam, a plecat către destinația lunii de miere într-o rochie tot de la Zara).

Secretul este, așadar – simplu: îmbină piese mai scumpe cu alte piese cu prețuri mai accesibile. Dar nu oricum, ci ținând cont de câteva trucuri stilistice ușor de pus în practică, dar care vor face o diferență notabilă în privința look-ului final.

Începe de aici:

  • De fiecare dată când vezi un outfit care îți place (într-o revistă, pe Instagram, într-un articol despre vedeta ta style star favorită), salveaz-o. Alcătuiește de-a lungul timpului o arhivă pe care să o poți răsfoi rapid când ai nevoie de inspirație. Nu te chinui sa reproduci întocmai outfiturile, ci, dimpotrivă, doar extrage un artificiu esențial care ți-a scos în atenție look-ul, poate fi vorba despre orice – o asociere inedita de materiale, un mod neobișnuit de a purta o anumită haină, un mix neașteptat de accesorii sau de printuri sau de culori – orice detaliu sau truc care face o imagine banală să atragă deodată privirile.
  • Ca regulă generală, ţinutele simple, minimaliste, punctate de un singur element spectaculos, se traduc mereu printr-un aspect elegant şi rafinat, părând mult mai prețioase decât sunt, de fapt.

În cazul pieselor cu prețuri accesibile

  • Evită modelele și detaliile greu de obținut cu buget redus. Dantela, de exemplu, este greu de realizat și va arăta ieftin dacă nu e creată cu minuțiozitatea necesară. La fel este și brocartul. Piesele cu multe aplicații sunt și ele de ocolit (pietre din plastic imitând cristalele, franjuri finisate incorect care după câteva purtări arată jumulit”, etc).
  • Ai să observi că, în general, piesele mai simple, cu aer minimalist, au tendința să arate mai scump, chiar dacă nu este vorba despre un item pe care să fi dat mulți bani. Orientează-te către haine simple, fără diverse artificii, ci care se deosebesc prin croieli neconvenționale, prin mixuri inedite de materiale sau prin imprimeuri interesante.
  • Apropo de imprimeuri, ai grijă ca ele să se îmbine armonios pe toată suprafața piesei (să nu fie o jumătate de bulină mai sus și una mai jos acolo unde ar trebi să se împreuneze pe cusătură, de exemplu).
  • Noi te încurajăm să renunți la blană și piele și să mergi în schimb pe variante ecologice, care arată din ce în ce mai veridic – chiar și opțiunile pe care le poți găsi în magazinele în mall. Există piese din piele eco sau blană artificială care, într-adevăr, au un aer ieftin, dar pentru un preț un pic mai ridicat (nici pe departe cel cu minimum trei-patru de zero de pe etichetele produselor brandurilor mari) poți găsi în colecțiile mai high ale brandurilor fast fashion piese din piele ecologică sau fake fur care arată cât se poate de stylish.

În cazul pieselor cu prețuri mai piperate:

  • probabil ai auzit de nenumărate ori acest sfat – orientează-te către clasicele atemporale. Piesele care urmează unul sau mai multe trenduri actuale riscă să devină irelevante într-un timp foarte scurt, în timp ce, să zicem, un blazer negru bine croit, dintr-o stofă de calitate, va fi mereu stylish, chiar și peste câteva zeci de ani.

  • Nu e nicidecum nevoie să bifezi toate acele classic basics – poate că fustele creion au fost mereu prea sobre pentru gustul tău, de exemplu. Dar din pleiada de piese atemporale, selectează-le pe cele ce se mulează pe stilul tău personal și investește în ele atunci când îți permiți sau când se ivește ocazia (în perioada reducerilor, de pildă).

  • Gențile și bijuteriile pot fi privite drept niște investiții veritabile (un studiu recent, devenit viral, arăta că e mai profitabil pe termen lung să deții o geantă Hermès decât aur sau acțiuni la bursă). Bineînțeles, și pe ele le poți mixa cu piese din magazine mai accesibile (niște inele delicate din metal prețios merită cumpărate de la un bijutier, dar vara merg purtate chiar și cu o pereche de cercei din cauciuc sau plastic colorat, pe care nu are sens să dai o grămadă de bani, pentru că găsești multe modele în magazinele din mall).

Trucuri simple, care e posibil să îți fi zburat din vedere:

  • Orice fel de haină și orice pantof trebuie neapărat să îți vină ca turnate. Poate să fie vorba și despre cea mai scumpă piesă – o să arate automat ieftin dacă nu st[ cum trebuie pe tine. Contra unor sume extrem de accesibile, orice haină și aproape orice pantof poate fi modificat la croitor/cizmar. Rezultatul final va face să pară că ținutele tale sunt made-to-measure.
  • Un lucru simplu care face o diferență enormă – calcă hainele cât mai bine. Eu îți recomand un steamer (aparatul acela care calcă hainele via unui jet de abur pulverizat peste ele în timp ce acestea stau vertical pe un suport – elimina riscul de a arde/strica ceva și durează mult mai puțin).
  • Poartă lenjeria potrivită! Degeaba porți cel mai cool outfit dacă se întrevăd niște bretele de sutien cam ponosite sau se vede imprimeul slipului prin materialul fustei. Creează-ți o colecție de piese de lenjerie potrivite pentru orice fel de situații (de purtat pe sub rochii transparente, pe sub fuste albe, pe sub rochii strâmte, etc). Acest lucru contribuie la ceea ce spuneam mai sus, și anume că atunci când hainele cad ca turnate pe tine, aspectul de ansamblu devine impecabil indiferent că este vorba despre haine scumpe sau nu.
  • Ai grijă de hainele tale. Nu le îndesa în șifonier atât de tare încât să riști să le deteriorezi (lâna ținută pe umerașe subțiri se lasă, mătasea se poate destrăma, aplicațiile de pe ceva pot agăța altă haină). Chiar dacă le tai etichetele interioare (știm cu toții cât de enervante sunt), păstrează-le și asigură-te mereu că speli/cureți fiecare haină în mod corespunzător. Uneori, e nevoie de o singură abatere ca să strici ireparabil o haină – cum ar fi să bagi la mașina automată mohair sau mătase).

Un ultim sfat:

  • Înainte să ieși din casă, uită-te cu atenție în oglindă pentru a repera eventuale probleme minuscule – o ață un pic dusă, o cusătură ușor destrămată, o pată minusculă care se vede, ce-i drept, doar dintr-o anumită lumină, câteva cute… toate aceste mici detalii pot ruina întregul look, așa că, în funcție de gravitatea lor, rezervă-ți câteva secunde (pentru a tăia cu foarfeca un fir rebel – nu trage de el!) sau câteva minute (nu da cu apă peste pată, schimbă cu totul haina și vezi altă dată cum rezolvi pe larg) pentru a le remedia.

Foto: Imax Tree

Articolul Cum să arăți impecabil fără să cheltuiești mulți bani este un articol original Cosmopolitan.ro. Copyright 2016 Burda Romania. Orice reproducere partiala sau integrala este interzisa fara acordul scris al BurdaRomania.

Read More

About

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*