Home » Administratie » Primul medic infectat cu noul coronavirus în județ, un rezident la Spitalului Județean

Primul medic infectat cu noul coronavirus în județ, un rezident la Spitalului Județean

Autoritățile sanitare vasluiene au confirmat, marți după-amiază, primul caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus în rândul medicilor din județul Vaslui, fiind vorba de un rezident din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Unitatea medicală vasluiană are în evoluție un focar de COVID-19, medicul urgentist fiind rudă cu una din cele 20 de cadre sanitare infectate până acum în spital.

Situația focarului de COVID-19 de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui se agravează, în condițiile în care a fost confirmat primul caz de îmbolnăvire de coronavirus și în rândul medicilor. Este vorba despre un rezident de la Unitatea de Primiri Urgențe, care, se pare, a contractat virusul de la o rudă care lucrează în Secția de Pneumoftiziologie, acolo unde, de fapt, este și focarul de boală din spitalul vasluian.

Conducerea SJU Vaslui va trebui să desfășoare propria anchetă internă cu medicul epidemiolog pentru a stabili care este sursa, persoana de contact, de îmbolnăvire a medicului rezident. Noi nu ne putem pronunța, să spunem că s-ar fi îmbolnăvit de la ruda sa confirmată cu COVID-19”, ne-a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.

În SJU Vaslui, există alți 20 de angajați, asistenți și infirmieri, confirmați cu noul coronavirus, majoritatea lucrând în cadrul Secției de Pneumoftiziologie, care, de altfel, a și fost izolată de restul spitalului. La nivel de județ, sunt 107 persoane infectate cu COVID-19, fiind înregistrate și trei decese, la un bărbat de 71 de ani, care anterior îmbolnăvirii a fost în vacanță în Antalia, o femeie de 40 de ani, care intrase în contact cu un pastor din județul Suceava, și un bătrân de 82 de ani, din Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova.

About admin

%d blogeri au apreciat: