AdministratieLocal

Minimarket din Bârlad, mistuit de flăcări. Cum de a luat foc magazinul în plină noapte

Un magazin de pe strada Vasile Pârvan, din Bârlad, a fost mistuit de flăcări în urma unui incendiu care l-a cuprins în plină noapte de la efectul termic al motorului supraîncălzit al unei lăzi frigorifice. Pe lângă pagubele la acoperișul de 80 metri pătrați, au ars ori s-au degradat mai multe lăzi și vitrine frigorifice, precum și diverse produse alimentare și nealimentare.

Agitație mare, azi-noapte, într-un cartier din municipiul Bârlad, după ce un mimimarket de cartier a luat foc. Este vorba de magazinul Zamora, de pe strada Vasile Pârvan nr. 6, cuprins de un incendiu declanșat de la o ladă frigorifică a cărui motor s-a supraîncălzit, producând efectul termic asupra unor materiale inflamabile din jur. Treziți de vâlvătaie, oamenii din zonă au alertat pompierii la numărul de urgență 112. În consecință, Detașamentul Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui a intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță tip B2 (EPA).

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe aproximativ 100 metri pătrați. Au ars aproximativ 80 metri pătrați tavan PVC tip sandwich, o ladă frigorifică, un rastel expunere, diverse produse alimentare. S-au degradat șase lăzi frigorifice, două vitrine frigorifice, șase rasteluri pentru expunere, diverse produse alimentare și nealimentare

”, a precizat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Având în vedere ora la care s-a petrecut incendiul, nu au existat victime. Intervenția pompierilor a durat aproximativ o oră și jumătate. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button