Interes maxim al fermierilor pentru cursurile de pregătire profesională organizate de DAJ Vaslui
Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui va organiza și în acest an cursuri de formare profesionalǎ. Pȃnă la această dată, la sediul instituției s-au înregistrat un numǎr de 43 solicitanţi, după cum urmează: 13 persoane pentru cursul lucrǎtor în cultura plantelor, 7 pentru cursul lucrǎtor în creşterea animalelor şi 13 pentru cursul apicultor.
Cursurile au un cost de 400 lei/curs și se desfășoară pe o perioadă de 3 luni – în baza unui contract încheiat între instituţie şi solicitant, iar activităţile teoretice de instruire şi formare profesională au loc la sediul instituţiei noastre, situat în strada Eternităţii, nr. 1, Vaslui.
DAJ Vaslui este autorizatǎ de cǎtre Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui sǎ organizeze cursuri de formare profesionalǎ pentru meseriile: lucrǎtor în cultura plantelor, lucrǎtor în creşterea animalelor, apicultor, legumicultor, pomicultor și tractorist agricol.
„Întrucât tematica abordatǎ în cadrul cursurilor vizeazǎ atât instruirea teoreticǎ, cât şi cea practicǎ, la finalizarea cursurilor absolvenţii obţin un certificat de calificare profesionalǎ. Certificatul este necesar pentru ȋntocmirea proiectelor de accesare a fondurilor europene – prin măsurile de susţinere financiarǎ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Documentul este util și în desfăşurarea activităţilor ȋn domeniul ales”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.
Ȋn anul 2020, un număr de 119 cursanți au absolvit cursurile de calificare a producǎtorilor agricoli, astfel: apicultor 43 absolvenți, legumicultor 12, tractorist 26, lucrător în cultura plantelor 22, lucrător în creșterea animalelor 16, iar pentru cursurile de instruire aferente PNDR 2014-2020 au participat un număr de 10 beneficiari.
(Dănuț CIOBANU)