LocalSocial

Sute de pensionari au dat în judecată Casa Județeană de Pensii Vaslui. Bătrânii contestă cuantumul pensiilor

de Dănuț CIOBANU 

Pensionarii vasluieni sunt tot mai nemulțumiți de valoarea pensiilor și depun contestații direct la Tribunal. Deciziile de pensionare pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare. În instanțe, Casa de Pensii Vaslui este apărată de cei doi consilieri din cadrul Compartimentului Juridic. Județul Vaslui are 92.988 pensionari, care încasează o pensie medie de 1.068 de lei.

Pensionarii vasluieni sunt tot mai nemulțumiți de cuantumul pensiilor. La finalul anului trecut, pe rolul instanțelor de judecată erau înregistrate  235 de cauze juridice, în care Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui este parte. Asigurarea suportului de specialitate pentru activitatea în cadrul instanțelor revine celor doi consilieri juridici, care fac parte din cadrul Compartimentului Juridic.

Conform art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, în vigoare până la data de 12 iulie 2019, decizia de pensie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestaţii competentă conform legii. Potrivit art. 149 alin. 4 din legea nr. 263/2010, decizia de pensionare necontestată în termen este  definitivă.

Începând din luna iulie 2019, potrivit art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, contestațiile împotriva deciziilor de pensionare se fac direct la Tribunal, în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei de pensie. Deciziile necontestate în acest termen sunt definitive.

„Instituția noastră este dată în judecată de persoanele nemulțumite de cuantumul pensiei. CJP Vaslui mai este parte în instanță și în acțiunile de contestare a vechimii în muncă. Compartimentul Juridic asigură serviciiile de specialitate în orice proces”, a precizat Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

Persoanele se pot adresa instanței de judecată și să solicite, pe baza probelor pe care vor înțelege să le administreze, constatarea faptului că anumite perioade se încadrează în grupa II de muncă. Având în vedere faptul că  grupa de muncă nu este menționată în carnetul de muncă, dovada că activitatea a fost desfășurată în condiții de grupa a II-a de muncă se poate face cu orice mijloc de probă. În aceste procese, CJP Vaslui are calitate procesuală pasivă în cadrul proceselor respective  în considerarea Deciziei nr. 2 din 15.02.2016 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la recursul în interesul legii privind recostituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării în grupa I și a II-a de muncă, în situația în care fostul angajator nu mai există.

În evidențele CJP Vaslui sunt înregistrați în total 92.988 pensionari, care încasează o pensie medie de 1.068 de lei. Un număr de 81.709 pensionari sunt de stat și au o pensie medie de 1.138 lei. În schimb, cei 11.279 pensionari din agricultură beneficiază de o pensie medie de numai 558 lei. La tot acest tablou privind pensiile din sistemul public, cea mai mare pensie care provine din contribuție este în valoare de 9.802 lei.

Potrivit acelorași date, în județul Vaslui sunt în plată 27.495 pensii sociale, din care 19.798 la Vaslui și 7.697 la Bârlad. Indemnizația socială pentru pensionari, așa cum e definită în OUG nr. 6/2009, se acordă pentru ca fiecare persoană căreia i se calculează o pensie sub un nivel minim garantat să primească cel puțin această valoare de pensie minimă garantată.

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button