Local

Tânăr din Epureni acuzat de viol de autoritățile din Anglia!

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din satul Bursuci, comuna Epureni, dat în urmărire de autoritățile judiciare din Anglia, a fost prins recent de polițiștii vasluieni. Individul este acuzat de comiterea unui viol, el figurând ca urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de englezi.

”În data de 2 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni și cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat, în localitatea Bursuci, comuna Epureni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza comunei Epureni. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare, bărbatul fiind căutat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru dispunerea măsurilor legale.

Related Articles

Back to top button