AdministratieLocal

O duminică ”fierbinte” pentru pompierii bârlădeni!

Deși pentru cei mai mulți duminica e o zi de relaxare și recreere, nu același lucru pot spune pompierii militari bârlădeni. Echipajele Detașamentului de Pompieri Bârlad au fost solicitate să intervină pentru stingerea a două incendii care au izbucnit la intervale relativ scurte. Prima alarmă a fost dată în jurul orei 11, când la o gospodărie din Bârlad a izbucnit un incendiu.

”Pompierii au intervenit prompt cu trei mașini de stingere și echipaje specializate, localizand rapid incendiul in limitele găsite. Cu toate acestea, au ars mobilierul și tâmplăria pvc dintr-o cameră, fiind deteriorate și alte două camere. Cauza probabila este jarul căzut din sobă pe materialele combustibile din încăpere. Proprietarul, un vârstnic de circa 60 de ani, a aprins focul în sobă și a plecat după cumpărături. În lipsa sa, a luat foc covorul, flăcările și fumul gros alarmând vecinii care au sunat la 112. Din fericire, intervenția rapida a pompierilor a salvat restul casei și acoperișul”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Nici bine nu au apucat pompierii bârlădeni să lichideze incendiul din oraș, că alarma a sunat din nou. De această dată, a fost vorba despre o gospdărie din satul Polocin, comuna Bogdănești.

”Proprietarul, un tânăr  de 37 de ani, a lasat o țigară nestinsa în casă și a plecat. Până la întoarcerea sa, aceasta a căzut pe materialele combustibile din apropiere, aprinzând toată gospodăria.  La sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat la întreg acoperișul, care a fost distrus împreună cu bunurile și mobilierul din cele două camere”.

Pompierii reamintesc cetăţenilor necesitatea luării unor  măsuri pentru prevenirea incendiilor provocate de cauze similare celor care au generat cazurile mai sus prezentate:

  • Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
  • Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
  • Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
  • Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol
  • sau alte lichide combustibile;
  • Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
  • În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu
  • tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
  • Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă;
  • Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu;
  • Nu fumaţi în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool. Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.
  • Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile.

Related Articles

Back to top button