altex
LocalSocial

Pandemia de COVID-19 a pus la pământ industria ospitalității din județul Vaslui

Turismul de la nivelul județului Vaslui a fost afectat grav de pandemia de coronavirus. Potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui, numărul turiştilor cazaţi, (sosirile) în judeţul nostru, în luna ianuarie 2021, a fost de 2.495, înregistrându-se 3.265 de înnoptări. Spre comparație, în luna ianuarie 2020 se înregistrau următoarele valori: 2.870 sosiri şi un număr de 4.410 de înnoptări.

Conform acelorași date statistice, „indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de numai 16.4% în ianuarie 2021 şi 19,3% in ianuarie 2020”, se arată în buletinul statistic.

La nivelul local, a fost parafat un protocol de colaborare dintre județul Vaslui și ”Asociația Călător prin România”. Potrivit  documentului, părțile își exprimă acordul privind cooperarea în vederea elaborării și aplicării politicilor de promovare a punctelor turistice din județul Vaslui. Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea interinstituțională în vederea: realizării și montării plăcuțelor turistice digitale care conțin cod Q.R., care vor fi amplasate pe obiectivele turistice și monumentele de patrimoniu din județul Vaslui (costul de realizare și montare a acestora revine promotorului); completării cu informații din județul Vaslui și utilizării cu titlu gratuit a platformei digitale realizate prin grija promotorului (https://travellerinromania.com/), unde turiștii pot intra în contact cu istoria și legendele obiectivelor turistice, pot cunoaște portul popular și gastronomia tradițională din județ etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

test

Related Articles

Back to top button