Pârjol la Bârlad! Șase case cuprinse de flăcări! Au fost chemate ajutoare din Galați și Bacău! (Foto+Video)
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui intervine cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale multifuncționale, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui puternic incendiu izbucnit la mai multe locuințe din municipiul Bârlad, în cartierul Deal, pe strada Crângului. În acest moment incendiul se manifestă la nivelul a șase locuințe și mai multe anexe gospodărești. Există pericolul de propagare a incendiului.
În sprijinul pompierilor, a venit și SPSU din cadrul SC Rulmenți SA Bârlad. De asemenea, în sprijinul pompierilor vasluieni vor veni și două autospeciale de stingere cu apă din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Galați și Bacău. Serviciul de Ambulanță al Județului Vaslui intervine cu o autospecială tip B. Trei persoane au suferit atacuri de panică și au necesitat îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate medicală. Sunt afectate 18 persoane.
Incendiul se manifestă cu violență și este foarte greu de lichidat din cauza faptului că în acea zonă, casele sunt aproape lipite una de cealaltă prin intermediul anexelor gospodărești.
Acțiunea este condusă de colonel Niculae Tătaru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui.