Femeie descoperită moartă într-o râpă din Chircești!
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări în momentul de față pentru a elucida circumstanțele unei morți suspecte. Într-o râpă din satul Chircești, comuna Miclești, a fost descoperit cadavrul unei localnice, în vârstă de 64 de ani. Macabra descoperire a fost făcută în cursul zilei de joi, 13 mai, de către un localnic care a observat trupul femeii zăcând în râpa cu pricina. Omul a sunat la 112 și în scurt timp la fața locului au sosit echipaje ale pompierilor, ambulanțierilor și polițiștilor vasluieni.
”Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială și un echipaj specializat pentru degajarea unei persoane căzute într-un șanț care traversa o râpă din localitatea Chircești, comuna Miclești. La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit trupul unei persoane de sex feminin, aflat cu fața în jos, în apa unui șanț. Victima în vârstă de aproximativ 64 ani a fost extrasă din șanț și din râpă dar, din nefericire, aceasta era decedată”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.
Nu se cunosc, deocamdată, circumstanțele care au dus la decesul femeii, dar cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui, care a deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.