Un cetățean din Sri Lanka, angajat al unei firme din Zorleni, a fost victima unui accident de muncă!
Venit la muncă în România în speranța unui trai mai bun, un bărbat în vârstă de 29 de ani din Sri Lanka, a fost cât pe ce să-și piardă viața după ce a fost rănit grav într-un accident de muncă. Evenimentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă, 15 mai, în incinta unei societăți comerciale din satul Simila, comuna Zorleni.
”La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă de 29 ani, rănită în zona toracelui și membrelor inferioare. Din primele informații, victima, cetățean din Sri Lanka, a suferit multiple traumatisme după ce a fost atinsă de un recipient încărcat cu una tonă ulei. Victima a fost diagnosticată primar cu traumatism toracic și de membru inferior, existând și suspiciunea unui traumatism de claviculă. Victima este acum transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.
O echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a preluat acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii acestui incident.