Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui a acordat o serie de facilități angajatorilor, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV -2.
Printre acestea se numără decontarea indemnizației pentru zilele libere acordate părinților, care se ocupă de îngrijirea și supravegherea copiilor pe timpul suspendării temporare a unităților educaționale, creșe, grădinițe și unități de învățământ. Decontarea s-a făcut din Fondul de garantare a creanțelor salariale.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă a fost stabilită la 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult decât corespondentul pe zi a 75% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv 5.380 lei. Această măsură a fost aplicată până la sfârșitul anului școlar 2019-2020. Suma totală decontată a fost de 461.449 lei lei, pentru 184 de cereri depuse pentru 535 salariaţi, pentru un număr maxim lunar de 156 de persoane (57 agenţi economici), înregistrat în luna iunie 2020.
„În contextul epidemiologic determinat de răspândirea coronavisului SARS-CoV -2, au fost limitate sau întrerupte temporar unele activități socio- economice, activități ale unităților de învățământ cu asigurarea activității educaționale la distanță, cu implicații evidente asupra raporturilor de muncă ale salariaților, a actelor comerciale din domenii de activitate diverse. Drept pentru care a fost necesar să fie implementate o serie de măsuri de protecție socială, adoptate de Guvern, pentru păstrarea locurilor de muncă şi creşterea gradului de ocupare, care au fost implementate de AJOFM Vaslui, începând cu luna martie 2020”, a spus Silviu Calancia, director executiv adjunct al AJOFM Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)