de Dănuț CIOBANU
Marius Arcăleanu, candidat la președinția Partidului Național Liberal Vaslui, a organizat o nouă conferință de presă, înaintea alegerilor din cadrul partidului. Arcăleanu l-a acuzat direct pe Nelu Tătaru că pregătește fraudarea alegerilor pentru Biroul Politic Județean al PNL Vaslui, din data de 2 iulie 2021. Pentru a evita un astfel de scenariu, liberalul a invitat presa să participe în calitate de observator neutru, la aceste alegeri, care vor avea loc la Sala Sporturilor din Vaslui.
Marius Arcăleanu a explicat mai întâi cum Nelu Tătaru a încălcat, în ultimele săptămâni, prevederile Statutului și Regulamentului PNL, iar, ulterior, a prezentat modalitatea prin care acesta intenționează să finalizeze acțiunea de fraudare a alegerilor la nivelul organizației județene PNL Vaslui.
„Nelu Tătaru a blocat alegeri în organizații locale PNL unde susținătorii săi sunt minoritari. Pentru aceasta, împreună cu Daniel Onofrei – secretarul general al PNL Vaslui, a inventat și utilizat un nou termen, care nu este prevăzut în Regulamentul PNL, acela că „alegerile nu au fost validate” de către Biroul Politic Județean PNL Vaslui. În acest mod, a manipulat alegerile în organizații locale ale PNL conduse de oameni puternici, care nu acceptă conducerea sa autoritară și incorectă. Dau aici câteva exemple: Bârlad, Murgeni, Perieni, Ciocani și Ștefan cel Mare”, a spus Marius Arcăleanu.
Liberalul a continuat conferința de presă în aceeași notă.
„Nelu Tătaru a fraudat și repartizarea numărului de delegați aleși din partea fiecărei organizații locale PNL. Astfel, a decis ca organizațiile care îi sunt favorabile să aibă mai mulți delegați decât ar fi avut dreptul, la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Vaslui din 2 iulie. Referitor la acest aspect, la finalul acestei conferințe, vă voi furniza o situație comparativă, întocmită în baza algoritmului de repartizare prevăzut de Regulamentul PNL. Cu privire la aceste aspecte, am depus, împreună cu colegii mei, contestații la Curtea de Arbitraj a PNL”, a explicat Arcăleanu.
Se pregătește controlul votului!
În ultima perioadă, a continuat Arcăleanu, foarte mulți dintre colegii din județ mi-au comunicat că Nelu Tătaru se pregătește să controleze, în mod abuziv și nelegal, modul în care delegații organizațiilor PNL din județul Vaslui vor vota pe 2 iulie.
În mod normal, buletinele de vot ar trebui să fie semnate de către candidați și sigilate, pentru a se înlătura eventualele suspiciuni de fraudare a votului. Această practică democratică a fost aplicată la alegerile din organizația municipală PNL Vaslui și a contribuit la desfășurarea corectă a acestora.
„Nelu Tătaru este hotărât să nu respecte astfel de cutume, pe care le consideră dăunătoare în raport cu propriile interese. De aceea, intenționează ca, la alegerile din 2 iulie, fiecărui delegat să-i fie înmânată o mapă cu pliantul său electoral, în care, culmea, să fie introduse și buletinele de vot. Ulterior, planul său este ca votul delegaților organizațiilor locale PNL să fie exprimat sub supravegherea persoanelor din grupul său de presiune și nu în cabinele de vot. O astfel de modalitate de organizare a alegerilor este de neacceptat și evidențiază cu claritate intenția de fraudare a acestora”, a precizat Marius Arcăleanu.
Mobilizare pentru alegeri corecte!
În acest context, candidatul la președinția organizației județene a transmis un mesaj colegilor și prietenilor din organizațiile PNL din județul Vaslui.
„Vă asigur că votul va fi unul secret, exprimat de dumneavoastră în cabina de vot și nu pe holurile Sălii Sporturilor, așa cum își dorește Nelu Tătaru. Vă îndemn să aveți curaj și să nu vă lăsați intimidați de acțiunile de forță ale lui Nelu Tătaru. Numai astfel ne putem asigura că aceste alegeri vor reprezenta voința majorității membrilor organizațiilor noastre!”, a încheiat Arcăleanu.
Delegații CCJ Vaslui – Sala Sporturilor 02.07.2021