Programul Școlar Colgate a avut un succes mare în rândul elevilor din județul Vaslui. Carmen Carp, directorul Crucii Roșii Vaslui, a spus că nu mai puțin de 7.100 de copii au primit sfaturi utile privind igiena orală.
„Copiii au fost învățați cum se face un periaj corect al dinților. Au fost ținute la clase ore de educație igienică dentară. Participanții au primit o diplomă și pastă de dinți. Peste 7.000 de copii din tot județul au fost instruiți. A fost un interes mare din partea lor. De asemenea, 37 de cadre didactice au fost instruite de medici stomatologi și de reprezentanți ai companiei Colgate Palmolive România, iar la rândul lor au învățat copiii”, a spus Carmen Carp.
Crucea Roșie Română, în calitate de partener al programului, a instruit în 2016 – 2017 aproximativ 200.000 de copii din clasele primare, atât de la oraș, cât și din mediul rural. Copiii au beneficiat atât de sfaturi de igienă orală, transmise de voluntarii Crucii Roșii, cât și de produse de igienă orală.
Programul Școlar Colgate a devenit deja o tradiție în țara noastră, ajungând în anul 2017 la cea de-a 26-a ediție. Din 1993, de la lansarea programului în România, aproape 6 milioane de elevi din clasele 0-4 au beneficiat de educație pentru sănătate și de produse de îngrijire pentru igiena orală.
(Dănuț CIOBANU)