Local

Doi afgani într-o ”vizită” ilegală prin Bârlad! (Foto+Video)

Polițiștii de frontieră vasluieni în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ (Inspectoratul de Poliție al Județului ) Vaslui au depistat doi tineri cetățeni afgani, care încercau să treacă frontiera ascunși în compartimentul de marfă al unui autocamion.
Evenimentul a avut în cursul zilei de vineri, în jurul orei 14.15, când șoferul unui autocamion care se îndrepta către Federația Rusă, a solicitat sprijinul autorităților române, în momentul în care a oprit într-o parcare din localitatea Bârlad și a auzit voci din remorca sigilată a autocamionului. Comducătorul camionului are dublă cetățenie – română și Republica Moldova – și susține că habar nu a avut că transporta și ”pasageri”.

”La fața locului s-au deplasat polițiști de frontieră vasluieni, precum și polițiști din cadrul IPJ Vaslui. În urma verificărilor preliminare efectuate de către colegii noștri, aceștia au constatat faptul că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse printre saci de plastic, două persoane de sex masculin. La cercetări a rezultat faptul că cei doi tineri, în vârstă de 24 respectiv 26 de ani, sunt din Afganistan și s-au urcat în autocamion fără a avea consimțământul șoferului. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Italia”, a declarat comisarul Mihaela Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru a stabili toate persoanele implicate, urmând să dispună măsurile legale ce se impun.

Related Articles

Back to top button