Primari fericiți! Investițiile vor fi blocate mult mai greu de firmele care contestă licitațiile publice
de Dănuț CIOBANU
Firmele perdante care contestă licitațile publice primesc o lovitură dură prin modificarea legislației achizițiilor publice. Guvernul României a aprobat un act normativ, prin care scurtează anumite termene în ceea ce privește contestațiile și crește taxa pentru agenții economici care depun contestații. În acest fel, numeroase proiecte de dezvoltare derulate de UAT-uri vor putea fi implementate mult mai rapid.
Prezent în județul Vaslui la o ședință de lucru cu primarii, Mircea Abrudean, secretar general adjunct al Guvernului României, a precizat că există un adevărat sport național în România privind formularea de contestații.
Cea mai importantă prevedere din cele care vizează modificarea legislației se referă la obligativitatea încheierii contractelor de achiziție publică cu ofertantul care a fost declarat câștigător, după prima decizie a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).
„Până la introducerea noilor reglementări, exista posibilitatea după cum bine știți, să încheiați contractele de achiziție după prima decizie a CNSC, dar nu era o obligație, era până la urmă răspunderea autorității contractante. Acum este o obligație și în acest fel sperăm să fluidizăm procesul achizițiilor publice, pentru că știm foarte bine că afectează cel mai mult în acest moment proiectele de investiții, proiectele de dezvoltare”, a spus Mircea Abrudean.
Și în municipiul Vaslui unele investiții au fost blocate temporar, din cauza unor contestații. Este și cazul a două obiective (Parcul Copou și Valentin Silvestru), a căror decizii de atribuire au fost contestate de către firmele necâștigătoare, care au participat la licitații.
Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, spunea că se așteaptă cât mai rapid o decizie de la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, pentru a da drumul la execuția celor două proiecte.
„Sperăm ca decizia în cazul celor două obiective să vină cât mai repede. Noi avem un program amplu de investiții, plecând de la întocmirea de studii de fezabilitate sau realizarea proiectelor tehnice pentru trecerea la achizițiile publice, a spus Vasile Pavăl.
Primăria Vaslui finanțează printr-un proiect european reconversia unui teren degradat din zona Parcului Copou în zonă verde și de agrement. Suma totală alocată lucrărilor este în valoare de 14.271.546 lei. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare, teren care se învecinează cu parcul Copou și strada Andrei Mureșanu.