Modernizarea străzii Decebal din municipiul Vaslui se ridică la peste 35 milioane de lei
Consiliul Local Vaslui va modifica și completa hotărârea privind aprobarea documentaţiei şi indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare strada Decebal”. Astfel, în urma adaptării proiectului la situaţia existentă în teren la momentul întocmirii proiectului tehnic de execuţie și ţinând cont şi de solicitările din avizul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, bugetul total al investiţiei propus este de 35.047.570 lei, cu TVA.
Principalele lucrări propuse pentru reabilitarea străzii Decebal vizează asfaltarea carosabilului, montarea de borduri noi, lucrări pentru siguranţa circulaţiei, amenajare piste de biciclete – pe tronsonul de trotuar pe partea Sălii Sporturilor, instalaţia de iluminat existentă va fi înlocuită şi se vor prevedea corpuri de iluminat cu LED, reţea canalizare pluvială pentru dirijarea apelor pluviale etc.
„Strada trebuie modernizată, pentru că pe acolo tranzitează și traficul greu. Strada Decebal, ca și proiectul de pe Traian vor fi investiții care vor dispune de bugete multianuale. Infrastructura de pe Decebal trebuie construită pentru traficul greu”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
În urma acestor investiții, strada Decebal, actuala variantă ocolitoare a municipiului Vaslui, va deveni una din principalele artere din interiorul orașului, după ce în zonă au fost construite mai multe obiective economice.
(Dănuț CIOBANU)