BusinessLocal

Fără speranță! Antreprenorii avertizează că pandemia de COVID-19 poate ruina mediul economic

Pandemia de coronavirus demobilizează oamenii de afaceri de la nivel local. Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui, a spus că, dacă după valul patru vor fi și alte valuri ale pandemiei, atunci nu va mai fi speranță pentru viitor.

„Dacă vor fi opt valuri ale pandemiei așa cum se aude, nu mai ai optimism care să te încurajeze să lupți tot mai aprig cu problemele care ne înconjoară. Ar trebui ca cei care ne conduc să fie mai orientați spre mediul privat, care este singurul care produce”, a spus Ovidiu Copacinschi.

În vederea sprijinirii reluării activităţii economice, prin OUG 92/2020 din 28 mai 2020 s-au acordat măsuri de sprijin pentru angajaţi şi angajatori. Este vorba despre un procent de 41.5% ce reprezintă decontul contribuțiilor acordat angajatorilor ai căror angajaţi au beneficiat de şomaj tehnic pe o perioadă de minim 15 zile pe perioada stării de urgenţă sau de alertă, care au menţinut raporturile de muncă cu angajaţii.

Acești angajatori au primit lunar, pe o perioadă de 3 luni de la data încetării suspendării contractelor de muncă, începând cu 1 iunie 2020, o sumă reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, limitat la 41,5% din salariul mediu brut.

Angajatorii au avut obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. Acest drept s-a acordat începând data de 1 iunie 2020 pe o perioadă de trei luni consecutiv.

Suma totală plătită de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui pentru această măsură a fost de 13.136.588 lei, pentru un număr de 1.979 de cereri, cu un număr maxim lunar de 5.968 persoane (707 agenţi economici), înregistrat în luna august 2020.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Back to top button