Începând de luni, două săptămâni de vacanță pentru grădinițe, școli și licee
Una dintre restricțiile stabilite aseară de către Președintele Klaus Iohannis îi vizează direct pe toți elevii, inclusiv cei de clase gimnaziale și liceu. Începând de luni, 25 octombrie, aceștia vor intra într-o vacanță de două săptămâni, fără a fi exclusă posibilitatea extinderii acesteia.
Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis după o ședință de criză la Cotroceni, pe tema pandemiei.
„Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi (miercuri, 20 octombrie, n.r.) ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni”, a anunțat șeful statului, după ședința de miercuri seara.
Prezent la discuții, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunțase că ia în calcul modificarea structurii anului școlar, în interesul elevilor și al cadrelor didactice.
„În situația în care se suspendă și alte activități, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor și cadrelor didactice, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă”, a afirmat Cîmpeanu.
Acesta a precizat că este de preferat vacanța, în detrimentul susținerii orelor online, pentru că, din punct de vedere al vitezei de transfer minime pentru o predare online este necesar să existe 100 MB/sec. „
„Asta exista doar pentru maximum 50% din teritoriul României. În București avem viteză de transfer de 10 ori mai mare (1 GB/sec) și tot avem probleme,” a mai spus ministrul Educației.