National

AUR strânge semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis

AUR i-a pus gând răul președintelui Klaus Iohannis. George Simion și Claudiu Târziu, copreședinții AUR, au anunțat că partidul începe strângerea de semnături în țară și în Diaspora pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Cei doi au anunțat că invităm toate formațiunile politice și civice să se alăture AUR.

Pentru ca românii să poată vota demiterea președintelui, aceștia au lansat și site-ul JosIohannis.ro. 

Liderii AUR îl acuză pe președintele Iohannis că a dus România în criză sanitară și politică.

„Anunțăm astăzi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. A început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Mai mulți au promis că vor semna această procedură de suspendare. Totodată, vom apela la sute de mii de romani care ne roagă să îl dăm jos pe Iohannis. Cum era acel proverb românesc: Pestele se împute de la cap”, a spus George Simion într-o conferință de presă.

Reamintim că un președinte poate fi demis doar după suspendarea de către Parlament (cu minim jumătate plus unul din numărul parlamentarilor) și organizarea unui referendum.

Related Articles

Back to top button