National

Autoritățile din Brașov vor lua măsuri pentru a opri acțiunile de vandalism, care strică frumusețea zonei turistice

Autoritățile brașovene au pus ochii pe cei care vandalizează, nu doar clădirile din centrul istoric, ci și zonele stâncoase ale Muntelui Tâmpa, o zonă de maxim interes pentru turiști.

Administratorii zonei turistice și iubitorii muntelui reușesc cu greu să îndepărteze inscripțiile, a explicat rangerul Rezervației Tâmpa, Viorel Mihai.

„Aceste vandalisme apar nu numai pe vârf, ci și la baza masivului, zone unde se întâlnesc persoane dubioase. Noi periodic le ștergem – că sunt pe stânci, pe panourile de informare turistică sau pe ziduri, noi le ștergem periodic, le curățăm, dar la un moment dat această muncă «sisifică» trebuie să se termine”, a spus Viorel Mihai.

Pentru a putea opri acest obicei murdar, în zona masivului se vor înmulți patrulele și vor fi montate camere video de supraveghere.

„Vom fi mai prezenți și, nu în ultimul rând, se vor monta și niște camere de luat vederi pentru observarea acestor fapte. Vom tripla aceste patrulări, verificările atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte – pentru că aceste vandalisme apar mai mult pe timpul nopții. Din aceste patrule voi face parte și eu și voluntarii care ne sprijină”, a adăugat Viorel Mihai.

Rangerul Viorel Mihai a precizat că artiștii de ocazie au vandalizat mai ales stâncile din zona Belvedere, foișoarele de pe Aleea Tiberiu Brediceanu și panourile informative din jurul muntelui.

Related Articles

Back to top button