Lotul doi al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda ar putea fi dat spre circulație în curând
După șapte ani de lucrări se anunță o veste bună pentru șoferii care vor să parcurgă traseul de autostradă dintre Sebeș și Turda. Lotul doi al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda a intrat pe ultima sută de metri după ce constructorul a finalizat asfaltările (stratul de uzură) pe toţi cei 24 de kilometri dintre Alba Iulia Nord şi Teiuş. Astfel, deschiderea circulaţiei va fi posibilă în câteva săptămâni.
Totuşi, din informaţiile Economedia lucrările încă nu sunt finalizate, zona alunecării de teren de la Oiejdea (aproximativ 500 metri lângă Alba Iulia-Nord) rămâne cu un singur sens, iar alte două pasaje şi bretelele peste drumurile secundare încă nu au statul final de asfalt. Un termen pe care Compania de Drumuri îl ia în calcul pentru darea în trafic este 1 Decembrie, de Ziua Naţională, deschiderea circulaţiei fiind influenţată, în această perioadă, şi de condiţiile meteo.
În aceste condiţii, Drulă dă asigurări că până la sfârşitul anului se va circula pe Autostradă completă de la Sibiu şi Deva la Cluj Napoca, odată cu deschiderea lotului 2 de pe A10.
„A10 SEBEȘ-TURDA + A3 TG. MUREȘ AU INTRAT ÎN LINIE DREAPTĂ. A fost așternut asfaltul final de uzură pe întreaga lungime a celor 2 tronsoane. Se execută în prezent ultimele lucrări pe partea de parapete, marcaje, garduri de protecție sau șanțuri. La polul opus se situează cei 24km de pe A10 lot2, un contract început în 2014 și care aniversează anul acesta 7 ani. Rețeta acestui dezastru nu ar fi fost posibilă fără o proiectare superficială, incompetență a administrației de a debloca șantierul și un constructor care s-a trezit abia în ceasul al 13-lea. Cunoscând foarte bine istoria A10 Sebeș-Turda, am decis la începutul anului că vreau să închid acest cerc de 5 miniștri ai transporturilor consecutivi care au spus ”Anul acesta se deschide Sebeș-Turda lotul 2.
Am monitorizat personal evoluția șantierului de la cantitățile zilnice de asfalt puse în operă și până la soluțiile tehnice din dealul de la Oiejdea. În ciuda încercărilor unor conducători politici de a mistifica realitatea, până la finalul acestui an vom circula pe autostradă continuă de la Cluj la Sibiu sau Deva, lăsând în urmă nesfârșitele ambuteiaje din Teiuș, Aiud și Alba Iulia”, a scris fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.