CJ Vaslui joacă tare! Proiecte pe infrastructură de peste 135 milioane de lei vor fi depuse pe „Anghel Saligny”
de Dănuț CIOBANU
Consiliul Județean Vaslui va depune pe Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny” încă patru proiecte, care vizează modernizarea unor drumuri județene. În total, cele patru investiții se ridică la peste 135 milioane de lei. Drumurile județene trec prin zonele Crasna, Costești, Muntenii de Sus și Pădureni. Drumurile nu au fost modernizate de mult timp și se află într-o stare proastă.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat într-o ședință de îndată mai multe proiecte care vor fi depuse pe Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Unul dintre proiecte pentru care consilierii județeni au votat cererea de finanțare și devizul general estimativ privește „Reabilitare și modernizare DJ 245 L: DN 24 (Costești) – Puntișeni – Chițcani – Pârvești – Mănăstirea Pârvești”. Drumul este într-o stare proastă, fiind prevăzut în strategia de dezvoltare a județului Vaslui 2021-2027 la capitolul drumurilor nemodernizate recent. Proiectul va fi depus pe PNI și are o valoare totală de 15.789.582 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local al va fi de 415.676 lei (cu TVA).
Un alt proiect care va fi depus pe PNI este „DJ 244 M: DN 24 – (Crasna) – Albești – Idrici – Roșiești (DJ 244 A)”. Valoarea totală a obiectivului de investiții este 18.143.612 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local va fi de 527.947 lei (cu TVA).
În aceeași ședință de îndată, consilierii județeni au aprobat cererea de finanțare și devizul general estimativ aferent obiectivului de investiții „Reabilitare şi modernizare DJ 244C: Huși (DN 24 B) – Pădureni – Leoști – Văleni – Urlați – Dimitrie Cantemir – DJ 244A (Mușata). Valoarea totală a obiectivului de investiții este 39.455.496 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local va fi de 866.044 lei (cu TVA).
Nu în ultimul rând, va fi depus pe PNI și proiectul de investiții „Reabilitare şi modernizare DJ 244 K: DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălţaţi – Crăsnăşeni – Leoşti – Vineţeşti – Olteneşti – Zgura, L = 19,000 km”. Valoarea totală a obiectivului de investiții este 61.755.209 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local al va fi de 1.340.481 lei (cu TVA).
Prezent în județul Vaslui, Mircea Abrudean, secretar general adjunct al Guvernului României, a sus că PNI are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii.
”PNI va funcționa pe modelul PNDL cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor. Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor. Proiectele se vor depune online la Ministerul Dezvoltării, iar sesiunea de depunere a proiectelor va fi de 30 de zile”, a spus Mircea Abrudean.