Elevii din Coloneşti şi Răchitoasa, județul Bacău, transportați spre școală de un șofer beat
Iresponsabilitatea fără limite în cazul unui șofer de autobuz, care transporta elevi din două comune. Acesta a fost prins de poliţişti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, punând în pericol copiii.
„Poliţiştii Postului de Poliţie Răchitoasa au oprit în trafic un autobuz condus de către un bărbat de 48 de ani ce transporta elevi de pe raza comunelor Coloneşti şi Răchitoasa. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,94 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.