Trei elevi din județul Arad cu vârste între 16 și 18 ani cer taxe de protecție colegilor mai mici
Într-o țară în care se dorește stoparea bullyng-ului, trei elevi din Arad, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, impuneau „taxe de protecție” colegilor mai mici, iar cei care nu se conformau erau bătuți și amenințați. Polițiștii s-au autosesizat iar cei trei sunt acum cercetați penal, potrivit Aradon.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că un tânăr de 16 ani, din localitatea Șiria ar fi fost agresat și șantajat de alți trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, din municipiul Arad și satul Mănăștur, în zona lacului din municipiul Arad, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
„În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe și șantaj, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, mai transmite sursa citată.