National

Tot mai mulți operatori economici amendați din cauza reducerilor fictive de Black Friday

Lista operatorilor economici care au primit amenzi de Black Friday continuă să crească. Încă 18 operatori economici, care administrau site-uri și magazine cu vânzare directă și care au anunțat reduceri speciale de Black Friday au fost amendați de ANPC cu sancțiuni în valoare de 154.000 de lei, conform unui comunicat de presă transmis miercuri. De asemenea, au fost făcute 17 propuneri de dispunere a măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte. Printre operatorii economici se numără Flanco, Altex sau Jysk.

Operatorii economici sancționați, au fost:

– Flanco Retail SA, Galați
– Altex Romania SRL, Galați
– Staer International SA, Galați (site și magazin)
– Dan Capitan SRL, Galați – www.bambooda.ro
– Bibilel SRL, Galați – www.bibilel.ro
– Quasar Comex SRL, Focșani – www.maxxonline.ro
– Romferm SRL, Focșani – www.romferm.ro
– Optical Investment Group SA, Piatra Neamț
– Pet Product SRL, Piatra Neamț
– Flanco Retail SA, Tg Neamt
– Jysk Romania SA, Roman
– Jysk Romania SA, Piatra Neamt
– DM Drogerie Markt SRL, Roman
– Robest Com SRL, Piatra Neamt
– Studio Moderna SRL, Piatra Neamț
– Ado Capricia SRL, Piatra Neamt – www.capricia.ro
– BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA PARIS, Sucursala București (din incinta magazinului Dedeman Bacău)

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:

– nu există informații care să indice în mod clar și neechivoc data la care încetează oferta și faptul că aceasta se referă a stocul disponibil
– prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea
– publicarea unor caracteristici nereale ale produselor oferite spre comercializare pe site, practici comerciale înșelătoare
– neconformitatea între informațiile afișate la diferite pagini ale aceluiași site
– afișarea sintagmei “super calitate la super preț ”, fără a avea posibilitatea verificării avantajului specific al prețului sau al calității produselor
– banca prezintă comisionul la plata către comercianți 0 lei, ca un avantaj, în cadrul ofertei promovate de black friday, în condițiile în care toți utilizatorii de card, indiferent de emitent, beneficiază de această reglementare.

Related Articles

Back to top button