National

2.736 de cazuri noi COVID-19 și 243 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat astăzi 2.736 de noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 243 de decese, la care se adaugă 30 produse anterior, dar raportate acum.

Dintre cele 273 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 la categoria de vârstă 40-49 ani, 26 la categoria de vârstă 50-59 ani, 64 la categoria de vârstă 60-69 ani, 94 la categoria de vârstă 70-79 ani și 78 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Au fost raportate 30 de decese anterioare intervalului de referință, survenite  în județele Bacău, Bihor, Brașovm Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 243 decese.

Din totalul de 273 de pacienți decedați, 243 erau nevaccinați și 30 vaccinați. Cei 30 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 24 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 6 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.162. Dintre acestea, 1.490 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.490 de pacienți internați la ATI, 152 au certificat care atestă vaccinarea.

Related Articles

Back to top button