National

Interlopii români au furat combustibil în valoare de două milioane de dolari de la baza militară din Mihail Kogălniceanu

Interlopii români au furat combustibil în valoare de două milioane de dolari de la baza militară din Mihail Kogălniceanu, au anunțat procurorii DIICOT care au deschis o anchetă la plângerea guvernului federal al SUA. În această dimineață, suspecții au fost ridicați în timpul perchezițiilor de amploare desfășurate.

Șase percheziții domiciliare au avut loc, miercuri dimineață, într-un dosar vizând activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Anchetatorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2017, în România, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, care timp de patru ani ar fi sustras combustibili lichizi aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate în Constanța.

Prejudiciul reclamat de persoana vătămată, în acest caz guvernul federal al SUA,  este de aproximativ 2.000.000 dolari. La sediul DIICOT vor fi aduse șapte persoane care vor fi audiate.

Related Articles

Back to top button