National

Noiembrie – luna marilor evenimente dedicate mediului și responsabilității

Conferința ONU privind schimbările climatice, principala reuniune internațională de mediu COP26, s-a desfășurat la Glasgow (31 Octombrie – 12 Noiembrie) pentru a accelera acțiunile de îndeplinire a obiectivelor din Acordul de la Paris și Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice.

Care au fost rezultatele COP26?

La COP26, țările au semnat Acordul de la Glasgow, prin care și-au asumat angajamente privind:

– finanțarea pentru țările sărace;
– scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 45% până în 2030;
– reducerea emisiilor de metan cu 30% până în 2030;
– eliminarea dependenței de combustibili fosili (cărbunele) cât mai rapid;
– stimularea investițiilor în energie regenerabilă;
– accelerarea trecerii la vehicule electrice;
– conservarea habitatelor naturale;
– creșterea eforturilor de a opri despădurirea.

Deși a provocat reacții generale negative, pentru că nu a atins multe dintre ambițiile inițiale, Acordul de la Glasgow este un pas semnificativ față de Acordul de la Paris din 2015. Este pentru prima dată când toate țările lumii sunt de acord cu reducerea utilizării cărbunelui și eliminarea subvențiilor pentru hidrocarburi.

Angajamentele politice sună promițător, dar nu este suficient. Fiecare dintre noi poate contribui pentru a menține încălzirea globală sub pragul crucial de 1,5°C.

Related Articles

Back to top button