Duminică noaptea, un avion Tarom a plecat să îi recupereze pe românii blocați în Africa de Sud
Aeronava are trei echipaje, dat fiind că e vorba de un zbor extrem de lung, și va aduce acasă și alți cetățeni europeni. Avionul Boeing 737 a decolat la miezul nopții. El are o capacitate de 116 locuri, dar va transporta maximum 90 de pasageri, pentru a-și spori autonomia de zbor, potrivit Tarom.
Reamintim că 39 de cetățeni români – membrii echipei de rugby din Baia Mare și mai mulți turiști – sunt blocați în Africa de Sud după ce companiile aeriene europene și-au anulat zborurile către această țară din cauza apariției unei noi tulpini a coronavirusului. Tulpina Omicron este considerată extrem de contagioasă.
Ministerul de Externe le-a cerut tuturor cetățenilor români din Africa de Sud care doresc să părăsească țara să își anunțe rapid intenția, pentru a putea fi preluați.