ZIUA INTERNAȚIONALĂ A VOLUNTARIATULUI – 5 DECEMBRIE 2021
Pentru marcarea, la nivel național, a Zilei Internaționale a Voluntariatului – 5 decembrie 2021, Agenția Națională Antidrog (ANA), în calitatea să de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, se alătură şi în acest an campaniei Organizației Naţiunilor Unite (ONU), prin organizarea de activităţi de promovare a voluntariatului și de recunoaștere a contribuției voluntarilor în lupta împotriva fenomenului drogurilor.
În acest context, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui a organizat duminică, 05 decembrie a.c., un eveniment pentru marcarea Zilei Internaționale a Voluntarilor. Activitatea s-a desfășurat în sediul Centrului Cultural ”Alexandra Nechita” din municipiul Vaslui, și a avut scopul de a promova și de a recunoaștea eforturile și muncă depusă de către voluntarii antidrog. Astfel, voluntarii prezenți la eveniment și-au împărtășit gândurile referitoare la faptul că reprezintă un sprijin pentru comunitate, a urmat apoi momentul oferirii diplomelor, iar la final au avut parte de un tort cu artificii în semn de prețuire și de recunoștiință pentru implicarea lor în lupta împotriva fenomenului drogurilor.
***
Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional, cât şi internaţional.
Campania Zilei Internaționale a Voluntarilor reprezintă șansă de a promova voluntariatul, de a încuraja instituțiile să sprijine eforturile voluntarilor, și de a recunoaște contribuțiile acestora la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel local, național și internațional. Voluntarii își dedică timpul, abilitățile și pasiunea pentru a face lumea un loc mai bun. Adesea sunt primii care acționează în momente de criză. Ei creează legături sociale și dau glas grupurilor marginalizate și vulnerabile, contribuind la construcția de comunități rezistente, ajutând oamenii să facă față diferitelor presiuni.
Tema propusă pentru acest an este „ÎMPREUNĂ PUTEM PRIN VOLUNTARIAT”. Campania Zilei internaţionale a voluntarilor din acest an mulţumeşte voluntarilor din întreaga lume şi, de asemenea, arată dificultăţile şi nevoile acestora în timpul pandemiei. „MULŢUMIM voluntari pentru că aţi fost în prima linie a răspunsului COVID-19 şi aţi abordat provocările pandemiei, v-aţi asigurat că toată lumea rămâne în siguranţă şi pentru că aţi fost acolo pentru oameni şi planetă!”