AdministratieLocal

Calvarul contestațiilor! Proiectul european de la Parcul Copou bate pasul pe loc

Implementarea proiectului european de reconversie a unui teren degradat din zona Parcului Copou în zonă verde și de agrement continuă să fie blocată. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că în cazul parcului Copou  decizia de atribuire a fost contestată de către firmele necâștigătoare, care au participat la licitație.

„Au fost mai mulți ofertanți la licitația publică. Unul a câștigat, iar ceilalți au contestat. Se discută la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) acest caz și sper că în următoarele zile să dăm drumul la proiect”, a spus Vasile Pavăl.

Suma totală alocată lucrărilor este în valoare de 14.271.546 lei. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare, teren care se învecinează  cu parcul Copou și strada Andrei Mureșanu.

Prezent în județul Vaslui la o ședință de lucru cu primarii, Mircea Abrudean, secretar general adjunct al Guvernului României, a precizat că există un adevărat sport național în România privind formularea de contestații.

Cea mai importantă prevedere din cele care vizează modificarea legislației se referă la obligativitatea încheierii contractelor de achiziție publică cu ofertantul care a fost declarat câștigător, după prima decizie a CNSC.

„Până la introducerea noilor reglementări, exista posibilitatea după cum bine știți, să încheiați contractele de achiziție după prima decizie a CNSC, dar nu era o obligație, era până la urmă răspunderea autorității contractante. Acum este o obligație și în acest fel sperăm să fluidizăm procesul achizițiilor publice, pentru că știm foarte bine că afectează cel mai mult în acest moment proiectele de investiții, proiectele de dezvoltare”, a spus Mircea Abrudean.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button