Dăruiește Viață spune poveștile oamenilor care fac un Spital de Copii
Dăruiește Viață lansează campania ”350.000 de motive. Un Spital de Copii” pentru a strânge fonduri pentru cel mai ambițios proiect al Asociației, inițiativa #NoiFacemUnSpital, primul Spital construit de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări. Un proiect pilot care va redefini modul în care se oferă îngrijire medicală în România.
In România, sunt peste 350.000 de oameni care fac un Spital. Donează, sponsorizează sau susțin inițiativa #NoiFacemUnSpital. Pentru că au încredere, pentru că le pasă, pentru că simt că gestul lor mic contează, alături de alte gesturi mici. Pentru că vor alte condiții în spitale. Pentru că primesc transparență. Fiecare motiv contează, pentru că fiecare motiv inspiră. Dăruiește Viață prezintă aceste motive și oamenii din spatele lor pentru a-i convinge și pe alții să se alăture cu o donație/sponsorizare.
„Îmi doresc ca mamele să aibă siguranță, să aibă încredere, să aibă confort. Îmi doresc ca mamele să poată să fie moral susținute, în primul rând. Și îmi doresc un personal bine pregătit și un personal care să nu-și dorească să părăsească România” – ne-a spus Bianca Bodocean, o mămică din Baia Mare care a devenit donatoare după ce a trecut cu fetița ei, Iris, prin experiența din spitalele actuale.
„Mi-a plăcut transparența. Faptul că am văzut concret ce faceți și nu doar vorbe frumoase. Este și o formă de protest. Fac ceva.” – a mărturisit Sandra Stoica, care redirecționează 20% din impozitul micii afaceri de familie către Asociație.
Motivul fiecăruia diferă. Dar binele pe care-l facem împreună este al tuturor. #NoiFacemUnSpital înseamnă mult mai mult decât construcția unei clădiri. Înseamnă să avem grijă de cei care ajung în spital, să fie tratați cum se cuvine, să recâștigăm încrederea părinților, să ușurăm copilăria copiilor.
Vino alături de noi și pune motivul tău la temelia acestui Spital!
- Companii / persoane juridice: redirecționează 20% din impozitul pe profit / venit, fără niciun cost, până la finalul anului. Detalii pe daruiesteviata.ro/sponsorizeaza
- Persoane fizice: donații online (card, PayPal) pe daruiesteviata.ro/investeste sau SMS cu textul SPITAL la 8864 (pentru o donație lunară de 4 euro)
„Toate realizările Dăruiește Viață se datorează donatorilor și sponsorilor care ne-au susținut de-a lungul timpului. Faptul că #NoiFacemUnSpital a strâns o comunitate atât de mare este o dovadă incredibilă de încredere, dar și o responsabilitate enormă. Motivele din spatele fiecărei donații ne inspiră și ne oferă energia de a merge mai departe. Avem datoria ca împreună să facem Spitalul care va pune cu adevărat pacientul în centrul actului medical. ” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață
„Într-un context în care este mult mai ușor să te resemnezi și să nu faci nimic, peste 350.000 de oameni și peste 5.600 de companii au ales să facă ceva. Să facă Spitalul de Copii. Le mulțumim tuturor celor care ne susțin, îi invităm să ne rămână alături în continuare și să-și convingă și prietenii, cunoscuții, șefii să se implice. Pentru că munca noastră este abia la început. Avem nevoie de perseverență în demersul nostru – propunem un proiect pilot, un alt mod de a face lucrurile care să aducă beneficii tuturor părților implicate: pacienți, familiile lor, cadre medicale, autorități.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață
Pe lângă poveștile prezentate de Dăruiește Viață, pe conturile proprii de Facebook, Linked.in, Youtube și website, Asociația îi îndeamnă pe toți cei care au susținut #NoiFacemUnSpital să se alăture campaniei, postând în social media răspunsul la întrebarea ”De ce susții proiectul” și folosind hashtag-ul #motivulmeu.
***
Despre Dăruiește Viață:
De la înființare, Dăruiește Viață a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București) și a demarat cel mai mare proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Spitalului de Copii de la București. În prezent, peste 350.000 de persoane fizice și peste 5.600 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital. Fondatoarele Asociației au schimbat un Ordin de Ministru pentru a facilita accesul pacienților cu boli grave la tratament în UE.
Dăruiește Viața s-a implicat activ și în perioada pandemiei de coronavirus, ridicând două unități modulare de triaj la Sibiu și la București, Spitalul Modular 1 Elias pentru pacienții cu COVID-19 (o investiție de aprox. 2.6 mil euro), Spitalul Modular 2 Piatra Neamț (o investiție de aprox. 2.7 mil euro) și sprijinind cu echipamente de protecție și echipamente medicale peste 140 de unități de îngrijire, din 102 orașe. În total, Dăruiește Viață, cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, a distribuit 17 tone de echipamente de protecție în toată țara.