Trei studii independente demonstrează același lucru: varianta Omicron este mai puțin periculoasă decât Delta
Specialiștii vin cu vești bune! Trei studii independente derulate în Danemarca, UK și Africa de Sud au ajuns la aceeași concluzie: varianta Omicron provoacă mai puține cazuri severe decât varianta Delta.
„Se întâmplă ceva . . . în ceea ce privește diferența de răspuns imun la Omicron vs Delta”, a spus profesorul Cheryl Cohen, epidemiolog la Universitatea din Witwatersrand (Africa de Sud) și unul dintre autorii studiului.
Studiul sugerează că infectările și reinfectările cu Omicron sunt “mai puțin severe” datorită reacției imune a celulelor T și B (cele care asigură memoria sistemului imunitar), care “mediază progresia bolii dată de Omicron către una mai puțin severă, în ciuda scăderii numărului de anticorpi”. Cohen a spus că presiunea mai redusă asupra spitalelor din Africa de Sud permite gestionarea valului Omicron fără blocaje, dar, mai precizează profesorul, Africa de Sud are o populație tânără, iar descoperirile ar putea să nu fie aplicabile națiunilor vestice cu populații mai în vârstă. Reducerea numărului de îmbolnăviri severe ar putea veni din tendința mai mare a Omicron, în comparație cu alte variante, de a infecta persoanele care au fost vaccinate sau infectate anterior.
Grupurile nevaccinate au rămas cele mai expuse riscului, dar raportat la o populație care pe total are un procent mai mare de vaccinare, proporția cazurilor severe este mai mică.
O analiză a datelor efectuată de cercetătorii de la Imperial College a constatat că Omicron are cu 11% mai puține șanse de a produce îmbolnăviri severe, ceea ce la nivelul populației din UK (70% vaccinată), acest lucru înseamnă o reducere cu 25% a riscului de spitalizare față de valul Delta.
Separat, un studiu din Danemarca, o țară care are acum de asemenea transmisie comunitară Omicron, arată că printre persoanele care au fost testate pozitiv între 22 noiembrie și 15 decembrie, probabilitatea de internare în spital cu o infecție Omicron este de trei ori mai mică decât la variantele anterioare ale virusului. Dar experții au avertizat că concentrarea focarelor Omicron în rândul grupurilor mai tinere ar putea denatura datele statistice. Danemarca are o rată de vaccinare cu două doze de aproape 90% din