National

119- numărul de urgență unde pot fi declarate cazurile de abuz la adresa minorilor

De astăzi, orice copil abuzat poate contacta autoritățile, chiar dacă nu dorește să își datele personale.

„La numărul de telefon unic 119 poate suna de astăzi, orice copil care este abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței fizice sau emoționale, sau orice persoană care are cunoștință de astfel de situații de violență în familie”, a anunțat ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea.

Sesizarea poate fi făcută și sub anonimat.

La numărul unic gratuit 119 răspund 24 din 24 de ore specialiști în protecția copilului, care au fost instruiți să deosebească situațiile în care copiii sunt în pericol iminent. Operatorii pot cere ajutor echipelor mobile din teren, care să intervină. Operatorul care răspunde la numărul de telefon gratuit, 119 – Telefonul Copilului, semnalează cazul la 112 printr-un buton. Apoi există o procedură specială. „Cei de acolo știu că e semnalat un caz legat de un copil aflat în pericol și acționează în consecință”, a explicat secretarul de stat Mădălina Turza.

Cel care face sesizarea poate cere să rămână anonim. De asemenea, există și sprijin emoțional acordat prin consilieri psihologici.

„În pandemie cazurile de violență în familie s-au acutizat: în 2020, peste 8.200 de copii au fost victime ale violenței în familie, iar în primele 7 luni din 2021 peste 5.000 de copii au fost abuzați acasă sau de rude”, a arătat secretarul de stat Mădălina Turza.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button