Media de la bacalaureat nu mai contează pentru examenul de admiterea de la UMF Iași
În ședința din 22 decembrie 2021, Senatul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a aprobat Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în UMF Iași pentru anul universitar 2022/2023. Conform Metodologiei, s-a scos din calculul notei de admitere media de la bacalaureat, care reprezenta 10%. Astfel, începând din acest an, clasificarea candidaților se va realiza doar pe baza notelor obținute la testul grilă.
„Am eliminat media de la bacalaureat din calculul mediei finale la concursul de admitere pentru că ponderea era oricum nesemnificativă, de doar 10%. Considerăm că testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților.”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Concursul de admitere din Sesiunea Iulie constă în susținerea unei probe scrise (test grilă) pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei. Universitatea acordă cel puțin 10 locuri bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, din categoria locuri repartizate statistic, absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială. În cazul în care locurile nu se ocupă, Universitatea le distribuie către ceilalți candidați. Durata tezei este de 3 ore.
În cadrul Concursului de admitere, selectarea candidaților ține cont numai de nivelul pregătirii profesionale a acestora și se realizează prin două modalități:
Susținerea unui probe scrise (test grilă), în limba română, pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei.
Evaluarea performanțelor școlare și, eventual, universitare ale candidaților, pe baza dosarului personal depus, pentru locuri cu taxă în valută și locuri cu taxă în lei pentru a doua facultate.
Concursul de admitere se organizează de către UMF Iași pe domenii de licență, la următoarele specializări:
A. Programe de studiu din domeniul Sănătate (reglementate sectorial și general):
- Medicină (reglementată sectorial, 360 credite – durata studiilor 6 ani)
- Medicină Dentară (reglementată sectorial, 360 credite – durata studiilor 6 ani)
- Farmacie (reglementată sectorial, 300 credite – durata studiilor 5 ani)
- Asistență Medicală Generală (reglementată sectorial, 240 credite – durata studiilor 4 ani),
- Nutriție și Dietetică (reglementată general, 180 credite – durata studiilor 3 ani)
- Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (reglementată general, 180 credite – durata studiilor 3 ani)
- Tehnică dentară (reglementată general, 180 credite – durata studiilor 3 ani)
- Asistență de profilaxie stomatologică (reglementată general, 180 credite, durata studiilor 3 ani)
- Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (reglementată general, 180 credite – durata studiilor 3 ani)
- Audiologie și protezare auditivă (reglementată general, 180 credite – durata studiilor 3 ani)
B. Domeniul Științe inginerești aplicate:
- program de studiu Bioinginerie – 240 credite (durata studiilor 4 ani)