National

Ministerul Educației a distribuit un milion de măşti de protecţie împotriva COVID-19 pentru elevi

Pentru că problema testelor de salivă nu este încă rezolvată, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că duminică au fost distribuite în şcoli un milion de măşti de protecţie împotriva COVID-19, pentru a fi folosite la începutul săptămânii viitoare.

„Astăzi au fost distribuite în şcolile din România un milion de măşti pentru debutul săptămânii viitoare. Urmează alte etape ale aprovizionării cu măşti pentru a le avea la dispoziţie toţi elevii care au nevoie de ele”, a spus Cîmpeanu. 

El a adăugat că luni va avea o serie de discuţii cu inspectorii şcolari, dar şi cu reprezentanţii elevilor despre reluarea cursurilor de către preşcolari şi elevii din învăţământul primar.

„Vom avea mâine o videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari generali, la ora 11,00, vom avea altă videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari generali din ţară la ora 15,00, vom avea o întâlnire cu reprezentanţii elevilor, Consiliul Naţional al Elevilor, la ora 16,30. Suntem în permanentă legătură cu partenerii noştri. Recomandarea este foarte clară nu numai pentru elevi şi profesori, ci şi pentru părinţi de a nu îşi trimite copiii la şcoală dacă au cele mai mici simptome specifice. Respectarea regulilor de protecţie sanitară este esenţială în şcoli, purtarea măştii de protecţie”, a mai afirmat ministrul Cîmpeanu.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button