de Dănuț CIOBANU
Aproape 1.000 de firme din județul Vaslui și-au încetat activitatea anul trecut. Nu mai puțin de 578 de societăți au fost radiate din Registrul Comerțului. Una din principale cauze care au condus la închiderea afacerilor este lipsa de creditare. Fără a avea putere financiară, agenții economici locali nu au putut contracta împrumuturi de la bănci, cu care să își susțină activitatea sau să lanseze noi investiții.
În primele 11 luni ale anului trecut, nu mai puțin de 944 de firme din județul Vaslui au ieșit de pe piață. Practic, aceste date statistice confirmă previziunile reprezentanților mediului economic local, care au avertizat că în 2021 aproximativ 1.000 de firme din județul Vaslui se vor desființa.
Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în perioada ianuarie – noiembrie 2021 situația din județul Vaslui este următoarea: 170 de firme și-au suspendat activitatea, 196 de firme s-au dizolvat, 578 de firme au fost radiate din Registrul Comerțului.
Pe de o parte, aceste date confirmă faptul că tot mai puțini întreprinzători vor dori să își deschidă firme. Pe de altă parte, scade capacitatea agenților economici de pe piață de a accesa bani de la băncile comerciale.
Conform datelor Băncii Naționale a României, în primele 11 luni ale anului trecut, situația creditelor contractate de firme este următoare: la credite în moneda națională firmele vasluiene aveau împrumuri de 577,7 milioane în luna ianuarie, pentru ca la finalul lunii noiembrie creditele să crească la 655,6 milioane de lei. La creditele în valută, firmele aveau în ianuarie împrumuturi de 42,4 milioane de lei, pentru ca în luna noiembrie acestea să scadă la 30,7 milioane de lei.
Practic, firmele locale au împrumutat anul trecut doar 77,9 milioane de lei, ceea ce înseamnă o medie de 7 milioane de lei pe lună.
„Băncile au început să scumpească banul. Pe bună dreptate, că și ele sunt societăți comerciale. Eu nu comentez ce face o bancă, dar comentez incapacitatea firmelor noastre de a accesa acești bani care devin tot mai scumpi. Eu cred că ar trebui să ne orientăm către proiectele europene. După aprobarea PNRR, programul trebuie să ajungă la nivel național, apoi împărțit pe județe”, a spus Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.