AgriculturaLocal

Se înmulțesc șacalii! Fermierii vasluieni trebuie să își protejeze cu mare atenție animalele

În ultimii ani, efectivele de șacali din județul Vaslui sunt într-o creștere constantă. Majoritatea fondurilor de vânătoare au șacali, fiind recoltați peste 86 de șacali din cele 27 fonduri înregistrate. Majoritatea animalelor sunt în partea sudică a județului Vaslui, dar și pe Lunca Prutului.

În acest context, Vasile Negru, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui, atenționează fermierii să fie pregătiți pentru a face față acestor animale periculoase.

„Am avertizat în scris și verbal crescătorii de animale, care nu le au în incinta proprietății, să își ia măsuri deosebite pentru asigurarea protecției animalelor. Măsurile trebuie luate în special la stânile de oi și capre. Șacalul este un animal de pradă și iarna atacă în haită și există pericolul, la fel ca în anii anteriori, să facă eventuale pagube”, a spus Vasile Negru.

Această specie de șacal nu a existat în Moldova înainte de 2012. Vasluiul este cea mai afectată zona din regiune și nu de puține ori s-au semnalat atacuri la animalele din gospodării.

Apariția acestui animal de talie medie stârnește îngrijorare cu atât mai mult cu cât nu prea are duşmani naturali. Se estimează ca pe raza județului Vaslui există între trei și patru sute de șacali, concentrați în special pe Valea Prutului.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button