National
De astăzi, certificatele Covid nu mai sunt valabile pentru călătorii internaționale în interiorul UE, dacă au trecut 9 luni de la schema inițială de vaccinare
Astfel, în cazul unei scheme de vaccinare în două doze, certificatul care permite călătoriile în interiorul UE va expira după nouă luni de la administrarea celei de-a doua doze, sau în cazul vaccinului Johnson & Johnson, la nouă luni după administrarea dozei unice.
Un oficial UE a precizat luna trecută că validitatea certificatului de călătorie va fi extinsă doar după administrarea dozei booster, însă fără o limită de timp deocamdată, deoarece în acest moment nu există destule informații despre durata protecției oferite de o a treia doză.
În ceea ce privește România, secretarul de stat Raed Arafat a declarat astăzi că, în curând, și autoritățile române vor adopta un act normativ pentru stabilirea perioadei de valabilitate a certificatului Covid, urmând ca doar persoanele care primesc și doza booster să își poată prelungi valabilitatea certificatului.
„Acest lucru urmează să fie reglementat în România în curând. Deci, în acest moment, la noi încă certificatul funcționează bazat pe cele două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, să intre în concordanță cu regulile europene. Normal că trebuie să ne aliniem şi regulilor europene, așa că la un moment cei care au peste nouă luni de la a doua doză și nu au făcut a treia doză vor trebui să aibă test”, a anunțat Raed Arafat, la finalul ședinței CNSU.