Două fete din județul Iași s-au bătut în mijlocul străzii pentru un băiat
Un băiat, acesta a fost motivul pentru care două adolescente de 16 ani din Pașcani, județul Iași, s-au certat, apoi s-au bătut într-un loc public din municipiu. . Acestea s-au ales cu un dosar penal. Cele doua fete s-ar fi luat la cearta de la un băiat, iar la un moment dat, una dintre ele a început să o pălmuiască pe cealaltă. Scena a fost filmată, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.
Polițiștii din Pașcani au făcut verificări și au deschis un dosar de cercetare penala.
,,Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani s-au autosesizat și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, cele două persoane implicate au fost identificate, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au transmis autoritățile.