Pompierii din Bistrița Năsăud s-au luptat nouă ore cu un incendiu pornit la groapa de gunoi din Tărpiu
De nouă ore au avut nevoie duminică echipaje de pompieri din Bistriţa Năsăud pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la groapa de gunoi de la Tărpiu. Cel mai probabil, cauza incendiului a fost autoaprinderea. Focul a ars mocnit, cu degajare mare de fum.
„Incendiul s-a manifestat preponderent mocnit, cu degajare de fum şi s-a extins pe o suprafaţă de mai bine de 200 mp. Administratorii gropii de gunoi au pus la dispoziţie două buldoexcavatoare pentru a putea ajunge la focarele îngropate. În jurul orei 17.30, la lăsarea întunericului, pompierii militari nasaudeni s-au retras la subunitate, la locul intervenţiei rămânând reprezentaţii obiectivului pentru supraveghere. Cel mai probabil, incendiul s-a autoaprins, la câţiva metri adâncime”, informează, duminică seară, ISU Bistriţa Năsăud.