National

O hală din Maramureș specializată în producţia de echipamente medicale a fost mistuită de un incendiu puternic

Un incendiu puternic a mistuit seara trecută o hală de producţie situată în localitatea Borcut, aparţinând companiei Taparo, specializată în producţia de echipamente medicale, îndeosebi măşti de protecţie, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ, citat de Agerpres.

„Incendiul a fost localizat şi lichidat. A fost afectată o hală de circa 12.000 de metri pătraţi. Nu sunt victime”, a spus Cornel Băbuţ.

La stingerea incendiului au intervenit ISU Maramureş, cu 4 autospeciale de stingere şi una de intervenţie la înălţime, şi SVSU din zonă, cu 5 autospeciale. În sprijin au venit şi 2 echipaje de stingere de la ISU Cluj şi echipaje de la ISU Sălaj şi ISU Bistriţa-Năsăud.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button