Home » National » 500 de ani de la sfinţirea Bisericii Sf. Gheorghe – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

500 de ani de la sfinţirea Bisericii Sf. Gheorghe – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

În acest an, se împlinesc 500 de ani de la sfinţirea Bisericii Sf. Gheorghe – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ctitorie a domnitorilor Bogdan al III -lea  şi Ştefăniţă Vodă, monument înscris în Lista Patrimoniului mondial  UNESCO din România, 500 de ani de la sfințirea Bisericii Tuturor Sfinților Părhăuți, ctitoria  logofătului Gavril Trotușan, și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Solca, ctitorie a  domnitorului Ștefan Tomșa  al II -lea.

Deschiderea  evenimentelor  consacrate acestor momente istorice va avea loc miercuri, 2 martie 2022, ora 12.00, în Aula USV, corp E, Universitatea „Ștefan cel Mare”din  Suceava, prin organizarea conferinței  cu tema: ISTORIE, CULT, CULTURĂ, PATRIMONIU.

 

Invitaţii evenimentului vor fi:

Prof. univ. dr. Adrian CIOROIANU– Directorul Bibliotecii Naționale a României

Prof. univ. dr. Gheorghe ONIŞORU – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Pr. Prof. univ. dr. Viorel SAVA – Universitatea „Al. I Cuza”  Iași

Prof. univ. dr. Ștefan PURICI– Prorector, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Arhid. lector univ. dr. Vasile M. DEMCIUC – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

 

În cadrul acestei conferințe,  vor  fi prezentate recentele apariții ale  Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Editurii  Polirom, Editurii Glasul Istoriei și Editurii Corint.

Organizatori:  Arhiepiscopia Sucevei  şi Rădăuţilor

                             Universitatea „Ștefan cel Mare”din Suceava

       Biblioteca USV

 

Vă invităm să ne onoraţi cu prezenţa Dumneavoastră.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*