National

Eforturile comune de sprijinire a cetățenilor ucraineni care ajung în București continuă!

Printr-o coordonare continuă, integrată și o colaborare strânsă între instituțiile guvernamentale, autoritățile publice locale, județene și municipale și societatea civilă, acțiunile întreprinse de gestionare a situației generate de afluxul de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul României în urma conflictului din Ucraina, conduc la buna derulare a misiunilor specifice de prim răspuns, ce constau în oferirea de sprijin specializat și acțiuni umanitare diversificate.
Dat fiind fluxul crescut al numărului de cetățeni ucraineni care ajung cu trenul în Gara de Nord, din București, cu sprijinul comun, integrat al tuturor instituțiilor de prim răspuns alături de Instituția Prefectului București și Ilfov, autoritățile publice locale și județene și societatea civilă, toți cei aflați în tranzit beneficiază de întreg suportul necesar de bază, ce constă în oferirea de apă, alimente, asistență medicală, haine etc. Mai mult, în incinta Gării de Nord au fost amenajate corturi dar și un loc de joacă pentru copii, menit în a mai ameliora suferința copiilor fugiți din calea conflictului.
Pe această cale dorim să mulțumim tuturor celor implicați, autorități de sprijin, voluntari, reprezentanți ai societății civile, dar și oamenilor simpli care doresc să își ajute semenii.
Reamintim faptul că încă de la momentul creșterii afluxului de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul României din pricina izbucnirii conflictului din Ucraina au fost organizate centre de comandă atât la nivel central prin Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) cât și la nivelul județelor de prim răspuns, unde au fost dislocate persoane din cadrul IGSU dar și din cadrul DSU. Prin intermediul acestor centre de comandă, misiunile de sprijin derulate fie de autorități, fie de societatea civilă se realizează unitar, integrat, în scopul eficientizării acțiunilor de ajutor oferite cetățenilor ucraineni.
România va continua să își exprime solidaritatea față de toți cetățenii Ucrainei prin acțiuni concrete de sprijin menite în a oferi acestora întregul suport necesar.
sursă:  Departamentul pentru Situații de Urgență

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button