Muzeul „Vasile Pogor” din Iași se redeschide astăzi
Muzeul „Vasile Pogor” se redeschide publicului din această marți, de pe 22 martie, după o pauză de trei ani, cât au durat lucrările de restaurare.
„Prin utilizarea mijloacelor digitale şi inovative pe fundal arhitectural clasic, s-a obţinut o formulă nouă de amenajare de muzeu ce menţine vie amprenta culturală a Junimii. Sălile cuprinse în traseul de vizitare construiesc o imagine a istoriei locului, a casei şi a proprietarilor, a Iaşului vechi, recreează atmosfera întâlnirilor junimiste şi propun inclusiv călătorii digitale în epoca junimistă prin instalaţii neconvenţionale de artă şi panou interactiv”, explică reprezentanţii MNLR Iaşi.
„Casa Pogor este, indiscutabil, unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu nu doar din Iaşi, ci şi din ţară, de vreme ce revoluţionara Societate Junimea, care a însemnat un uriaş pas spre modernitate al societăţii româneşti în ansamblul ei, s-a format practic în acest loc. Noi, fireşte, suntem cu atât mai conştienţi de ceea ce înseamnă Casa Pogor cu cât e un obiectiv muzeal important al MNLR Iaşi. Astfel încât, după încheierea lucrărilor de restaurare, am dat o mare atenţie realizării unei noi expoziţii permanente, care, aşa cum se va vedea, vine cu un limbaj muzeografic proaspăt, cu o viziune de secol XXI, dar respectând totodată tradiţia şi valorile culturale ale acestui spaţiu extraordinar. Va fi, în mod cert, o surpriză pentru public şi sunt convins că va stârni un interes deosebit printre vizitatori”, a afirmat Lucian Dan Teodorovici, manager Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi.
Sursă – Ziarul de Iași