AdministratieLocal

Vasluienii fac rând la pașapoarte! Pentru a face față cererilor, programul de la Serviciul Pașapoarte a fost prelungit

La fel ca și în restul țării, și în județul Vaslui un număr foarte mare de cetățeni solicită eliberarea de pașapoarte. Majoritatea vasluienilor doresc să facă pașapoarte pentru copii lor, iar pentru a acoperi toate aceste cereri, programul de lucru de la Serviciul Pașapoarte a fost modificat. Astfel, în timpul zilei până la ora 16.00 sunt rezolvate cererile pentru cetățenii care s-au programat, iar de la ora 16.00 până la ora 20.00 sunt rezolvate solicitărilor petenților care nu au programări.

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a spus că prin flexibilizarea programului de lucru se încearcă rezolvarea cât mai multor solicitări.

„Cetățenii vor pașapoarte pentru copii lor, și atunci s-a instalat psihoza asta și pe această latură, așa cum am avut cu carburantul, acum cu pașapoartele, probabil vom avea și cu uleiul și cine mai știe ce”, a precizat prefectul județului  Vaslui.

De altfel, Prefectrura Vaslui lucrează la un proiect pentru operaționalizarea cât mai mare a acestui serviciu public. La fel cu s-a deschis la Bârlad un birou de înmatriculări, în același fel se intenționează deschiderea unui birou pentru pașapoarte în municipiul  Huși.

„Nu are rost ca cetățenii din Republica Moldova să vină până la Vaslui, pentru un serviciu pe care am putea să-l rezolvăm în zona municipiului Huși”, a adăugat Daniel Onofrei.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button