National
Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate.
Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole Comune ce condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale de respectarea de către fermieri a unor norme de bază legate de mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor, sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, bunăstarea animalelor.
Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) 6.2 prevăd că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
Obiectivul acestui standard este menţinerea materiei organice în sol, prevenirea şi reducerea poluării atmosferei.
Fermierii care exploatează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare.
Arderea crengilor rezultate în urma tăierilor de întreţinere şi fructificare din livezi, precum şi a coardelor din plantaţiile de viţă de vie, nu contravine obiectivului GAEC 6, combaterea buruienilor din aceste plantaţii făcându-se în timpul vegetaţiei.
Acest standard nu se aplică categoriei de folosință a terenului, și anume culturi permanente.
De asemenea, nu trebuie arsă vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente.
În cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local/judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale (Primărie).
Acest document doveditor trebuie întocmit înaintea efectuării controlului şi să fie valabil la data efectuării controlului. Dacă documentul are data eliberării ulterioară executării controlului, fermierului i se va aplica sancțiunea administrativă pentru nerespectarea acestui standard.
Copia după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie sau la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă ori la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale, unde este cazul, se va prezenta la Centrul local/judeţean al APIA în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului.
Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme.
Precizăm că APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.
Se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.
Pentru mai multe informații privind normele de ecoconditionalitate, vă rugăm să consultați:
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare și
Ghidul fermierului privind ecocondiţionalitatea, postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro .