Local
ANUNȚ privind cadrele militare în rezervă
Având în vedere prevederile art. II și III din O.U.G. nr. 20 din 7 martie 2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară, pentru stabilirea unei situații realiste de posibile cadre militare în rezervă care își exprimă disponibilitatea de a fi rechemate în activitate, pe o perioadă determinată de un an (nu mai mult de 3 ani), pe fondul situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, vă aducem la cunoștință următoarele:
I.J.J. Vaslui intenționează să recruteze cadre militare în rezervă, pe o perioadă determinată, conform legislației în vigoare, pentru ocuparea unor funcții vacante de subofițer operativ principal (structuri de ordine publică);
Facem precizarea că în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare se prevăd următoarele:
“(1) Deciziile de pensii pentru limită de vârstă şi anticipate ale pensionarilor militari rechemaţi în activitate sau care au redobândit calitatea de poliţişti ori funcţionari publici cu statut special în instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se revocă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică din ziua în care militarul, poliţistul sau funcţionarul public cu statut special a fost rechemat în activitate ori a redobândit calitatea de poliţist sau funcţionar public cu statut special.
…
(4) La o nouă trecere în rezervă/încetare a raporturilor de muncă, vechimea care se ia în considerare la stabilirea pensiei militare de stat este cea valorificată la pensionarea anterioară, la care se adaugă timpul servit după rechemarea în activitate, respectiv timpul lucrat în calitate de poliţist sau funcţionar public cu statut special.(…)”.
cadrele militare în rezervă care își manifestă disponibilitatea de a fi rechemante în activitate, sunt rugate să ia legătura cu Serviciul Resurse Umane, pentru mai multe informații, până în data de 06.04.2022 ora 10.00, la numărul de telefon 0235/312373, interior 035 24530 / 035 24535;